ACCIDENT DE MICROBUZ. O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite, după ce autovehiculul s-a ciocnit cu o CISTERNĂ

ACCIDENT DE MICROBUZ. O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite, după ce autovehiculul s-a ciocnit cu o CISTERNĂ
Publicat: 27/08/2012, 13:00
Actualizat: 10/07/2016, 04:27

UPDATE Cinci victime ale accidentului de microbuz produs, luni, pe DN 17, la Suceava, au fost internate la Spitalul Județean, două fiind în comă, iar restul răniților, care au suferit traumatisme ușoare, sunt încă în investigații medicale, potrivit reprezentanților spitalului.

Șeful Unității Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, dr. Liviu Cârlan, până la ora transmiterii acestei știri la unitatea medicală au fost internați cinci dintre răniți – patru în secția de terapie intensivă și unul în secția chirurgie.

Restul pacienților, care au suferit traumatisme ușoare, fără probleme deosebite, sunt în curs de investigare, urmând să se decidă dacă necesită sau nu spitalizarea.

Două persoane sunt în comă, a menționat Cârlan.

Sursa citată a mai spus că pentru preluarea victimelor accidentului la UPU au fost mobilizați și medici care nu erau de serviciu, inclusiv de la secțiile de chirurgie și terapie intensivă, precum și șefii de secții.

„Am reușit să facem față cu succes”, a spus Cârlan.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, potrivit informațiilor pe care le deține, în urma accidentului de microbuz o persoană a murit, iar alte 14 au fost rănite, fiind duse la Spitalul Judean de Urgență.

El a precizat că la fața locului au ajuns șase ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță, care au transportat la Spitalul Județean de Urgență 13 victime, iar o alta, cu leziuni minore, a ajuns la spital cu un autoturism, după ce, în prealabil, starea de sănătate fusese evaluată de medicii de la ambulanță.

Persoana care a murit este un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, iar cele două persoane aflate în comă au 20, respectiv 30 de ani, suferind traumatisme cranio-cerebrale grave. De asemenea, o femeie în vârstă de 62 de ani a suferit o contuzie dorso-lombară, iar o alta, în vârstă de 60 de ani, are un traumatism toraco-abdominal și contuzie la coloana cervicală, în timp ce o femeie în vârstă de 70 de ani a fost diagnosticată de echipajul ambulanței cu contuzie toracică.

Potrivit sursei citate, un tânăr, în vârstă de 19 ani, a suferit un traumatism cranio-facial, iar șapte pasageri cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani au fost diagnosticați cu policontuzii cu leziuni minore.


O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite, după ce un microbuz cu pasageri s-a ciocnit cu un autotren, luni dimineață, pe DN 17, în județul Suceava, afirmă reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului fiind trimise nouă ambulanțe.

Potrivit șefului ISU Suceava, Ion Burlui, accidentul s-a produs pe DN 17, în zona localității Stroiești, la kilometrul 240, unde un microbuz plin cu pasageri s-a ciocnit cu un autotren cisternă.

În urma impactului, 16 persoane au fost rănite, iar o alta a murit, toate fiind din microbuz.

La fața locului au fost trimise nouă ambulanțe de la Serviciul Județean Suceava, SMURD și Gura Humorului, care transportă victimele la Spitalul Județean.

Coordonatorul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, Liviu Cârlan, a precizat că până la ora transmiterii acestei știri la unitatea medicală fuseseră aduse nouă victime, urmând să ajungă și restul.

El a spus că patru dintre acestea sunt în stare gravă, una dintre ele fiind dusă deja în sala de operație.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că microbuzul circula dinspre Gura Humorului spre Suceava, iar cisterna venea din sens opus.

Potrivit reprezentantului Poliției, într-o curbă periculoasă, în condiții de șosea umedă, cisterna a lovit cu partea laterală microbuzul.

Șoferul cisternei a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, în timp ce șoferului microbuzului îi vor fi recoltate probe biologice la spital, unde a fost dus întrucât este rănit.

În urma accidentului, traficul pe DN 17 – care face legătura între Suceava și Gura Humorului – a fost deviat, cozile de mașini întinzându-se pe o distanță de câțiva kilometri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Politico: Pariul de 10 trilioane de euro al Europei – ultima șansă ca UE să...
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Rezultate Titularizare 2024. Edu.ro a publicat notele finale ale profesorilor, după contestaţii
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
Cum l-au ajutat părinții lui David Popovici să ajungă campion: „Îmi place să fiu disciplinat...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Cum va arăta noua siglă Mazda? Japonezii schimbă emblema.... dar e o îmbunătățire???
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în Iran / Ce spune Israelul / Primele...
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
Cum faci pereții lună în câteva minute. Soluția o faci în casă, costă cât o...
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Fosta nașă a Liviei Eftimie și a lui Cătălin Bordea rupe tăcerea! Adevărul despre mariajul...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Oamenii de știință au descoperit razele gamma cu cea mai mare energie din Univers